NEW SPRING by CHEF BOGDAN CÎRNEALĂ

Arta culinară este cunoscută ca fiind una dintre cele mai vechi și bine apreciate din branșa sa. Gătitul, în fapt, reprezintă metoda prin care un bucătar reușește să-și transpună imaginația și să creeze o adevărată comoară pentru papilele gustative.
Numele meu este Bogdan Cîrneală și de mai bine de 15 ani încerc să aduc un plus valoare bucătăriei românești, creând preparate noi și îndrăznind să fiu flexibil, astfel încât să gătesc pe gustul fiecărei persoane. Bucătăria a reprezentat întotdeauna “acasă” pentru mine. Atunci când gătesc simt că trăiesc. Este o pasiune pe care o am încă din copilărie și pe care continuu am fructificat-o, știind ca aceasta îmi este menirea, să fac artă pentru simțul gustativ. În momentul în care lucrez la un preparat nou sau pur și simplu gătesc, un semtiment de adrenalină își face apariția înăuntrul meu, o adrenalină care sfidează monotonia unei cariere, un sentiment ce mă face să conștientizez că nu este vorba doar despre a face câteva preparate și a le înșirui pe farfurii, ci este vorba despre iubirea pe care o poți avea pentru frumos.
Nu poți să gândești bine, să iubești bine sau să dormi bine, daca nu ai cinat pe măsură. Așadar, vă aștept să vă delectați din bucătaria New Spring, loc unde mereu sunt prezent, dând tot ce am mai bun pentru încântarea gustului dumneavoastră.
Cu stimă,
Chef Bogdan Cîrneală.