Dieta populară vă poate amenința sănătatea! „Riscul de boli cardiovasculare și demență”.

Este o dietă pe care mulți dintre noi poate că o ținem chiar fără să ne dăm seama! Cu toate acestea, medicii ne avertizează că există anumite riscuri majore de sănătate asociate cu o dietă carnivoră, iar aceasta poate chiar să ne provoace demență, cât și boli cardiovasculare.

Fie că doar consumăm carne zi de zi, sau ținem, în mod voit, o dietă carnivoră, acest consum în exces se poate întoarce împotriva noastră, conform medicilor. Din păcate, nu foarte mulți oameni știu cât de periculoasă poate fi, de fapt, acest tip de dietă, dacă va fi ținută pe termen lung.

„Este ceva care m-ar îngrijora, faptul că oamenii se expun riscului de boli cardiovasculare și chiar de demență”, a declarat medicul generalist la National Health Service (NHS), Rupy Aujla.

Ce beneficii are dieta carnivoră

Unii oameni aleg să apeleze la această dietă deoarece vor elimina din consum carbohidrații pe care, în mod normal, s-ar găsi în pâine, sau în paste. Astfel, cei care țin această dietă speră că îi va ajuta să dea jos din kilogramele în plus.

„Ca o dietă pe termen scurt, aceasta poate oferi de fapt unele beneficii terapeutice pentru persoane în circumstanțe specifice, cum ar fi cele cu intoleranțe reale”, mai explică dr. Aujla.

Riscurile majore ale dietei carnivore

Cu toate acestea, medicul ne atrage atenția că dieta carnivoră poate veni la pachet cu mai multe riscuri majore de sănătate. Printre acestea se numără și un nivel ridicat de colesterol, care, evident, poate conduce la atac de cord.

Mai mult decât atât, această dietă, deși poate părea destul de banală, poate crește și riscul de a ne confrunta cu demență!

„Cred că ne jucăm cu focul, având în vedere că nu avem studii pe termen lung ale oamenilor care consumă aceste diete în medii moderne. Vă expuneți unui risc sever de boli cardiovasculare și demență, precum și la tot ceea ce vine cu acestea”, mai explică medicul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *